Terra Hygieniq, partenerul ideal pentru servicii DDD

Lui Daniel Terec nu i-a fost greu să găsească o idee de afaceri cu care să participe la competiția Startup Yourself pentru câștigarea unei finanțări de 33.000 euro pentru deschiderea unui nou business. Socrul său era activ în domeniul serviciilor DDD de peste 10 ani, în județul Suceava, și a observat mult timp ce presupune o afacere care oferă deratizare, dezinsecție și dezinfecție. Știa cum arată piața, cu câți concurenți are de-a face și cu ce se diferențiază față de ei, cum să abordeze clienții și ce strategii de dezvoltare ar aplica pentru firmă așa că i-a fost ușor să aleagă domeniul de activitate. Toate aceste cunoștințe s-au concretizat într-un plan de afaceri câștigător, iar în 2019 Daniela a deschis în Rădăuți Terra Hyqieniq, o companie care oferă toată gama de servicii specializate DDD.

Aliatul tău în lupta contra dăunătorilor

Nevoia serviciilor de deratizare, dezinsecție și dezinfecție este stabilită chiar de contextul legislativ favorabil astfel încât clienții nu trebuie convinși să cumpere aceste servicii pentru că au obligaia de a le realiza o dată la minim 3 luni dezinsecția) și o dată la minim 6 luni (deratizarea). Potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de angajator, este obligată să asigure fondurile și condițiile necesare pentru aplicarea măsurilor de igienă, dezinfecție, dezinsecție și deratizare periodică. Iar odată cu pandemia și serviciile profesionale de dezinfecție au devenit obligatorii, dar și interesul populației pentru mai multe norme de igienă a crescut considerabil.

Daniel consideră că serviciile DDD nu sunt doar obligatorii, ci și necesare pentru a ne proteja casele, familiile, animalele de companie, angajații. Și tocmai pentru că e vorba de sănătatea noastră la mijloc, nu poți opera în acest domeniu fără profesionalism și responsabilitate. E important să lucrezi doar cu operatori calificați și să deții licențele corespunzătoare, să folosești doar soluții avizate de instituțiile abilitate și echipamente moderne, să fii la curent cu toate normativele legislative și să te dezvolți mereu. Mai ales în contextul pandemic actual când fiecare dintre noi trebuie să ne asigurăm că trăim și lucărm într-un mediu curat, în care să nu existe riscul de infecție cu coronavirus sau alte bacterii dăunătoare. Cu această filosofie a  îmbunătățirii permanente și cu multă seriozitate, Terra Hygieniq se ridică întotdeauna la standardele clienților săi. Nu sunt mulțumiți până nu e și clientul, iar până acum nu au dat greș.

Compania oferă servicii DDD atât pentru spații private sau comerciale, cât și pentru spații rezidențiale sau industriale și folosește cele mai noi tehnologii pentru exterminarea dăunătorilor și cele mai eficiente produse, adaptate pentru fiecare intervenție în parte. Iar intervențiile Terra Hygieniq sunt de fiecare prompte pentru că deviza lor este „cu cât mai devreme, cu atât mai bine”. În plus, un alt aspect important este că pentru toate serviciile prestate firma oferă garanție, iar contractele cu intervenții trimestriale beneficiază de prețuri speciale.

Nu interveni pe cont propriu atunci când vrei să rezolvi problema dăunătorilor și nu amâna intervenția specialiștilor – e recomandat să realizezi deratizarea, desinsecția și dezinfecția chiar în scop preventiv pentru a evita daune materiale sau transmiterea unor boli periculoase. Alege serviciile DDD realizate de profesioniști dacă vrei să ai certitudinea eficienței, a realizării corecte și în siguranță a acestora.