Povestea Emerald Dent

Stefana Asăvoaie de la pasiune la antreprenoriat

Ștefana Asăvoaie este un tânăr medic dentist pasionat și dedicat pacienților, care a reuşit să se afirme ca antreprenor, reuşind în anul 2019 să îşi înfiinţeze propriul cabinet de medicină dentară.

Începutul

Ştefana a absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „ Gr. T. Popa” în anul 2013, obținând primul job în domeniu la câteva luni după absolvire, la un cabinet stomatologic cu o echipa grozavă.

În 2018 Ștefana Asăvoaie  a aflat de noile finanţări pentru stratup-uri şi astfel a decis să aplice pentru a obţine o finanțare în cadrul proiectului Start-Up Yourself. A pornit la drumul greu al andtreprenorilor mânată de dorința de a își îndeplini un vis mai vechi, încă de pe băncile facultății, si anume, deschiderea propriului cabinet stomatologic. Pentru tinerii antreprenori este destul de greu să deschidă și să mențină un business fără un pic de susținere, de aici și ideea a aplica pentru această finanțare, la indemnul soțului dânsei. Astfel,  a luat viata, EMERALD DENT.

Motivaţia şi viziunea în cariera de medic stomatolog

Un cabinet stomatologic nou cu tehnologie de ultimă generaţie, unde se abordează  toate ramurile medicinei dentare, cu medici colaboratori de elită, este răspunsul multor pacienți iar Ştefana chiar asta a dorit să ofere celor care îi vor trece pragul clinicii.

Ea ştie că problemele dentare sunt și vor fi mereu o realitate, de aceea diversitatea cabinetelor și a medicilor este perfectă, pentru că astfel, fiecare pacient își poate găsi medicul cu care colaborează cel mai bine și care reușește să îi înlăture celebra teama de dentist.

Piața concurențială din Iași este una acerbă, din acest motiv, orice medic trebuie să fie  mereu la curent cu toate tehnicile și cu toate metodele de tratament moderne și cu toate materialele inovative, pentru a  putea menține un standard ridicat și pentru a putea oferi pacienților săi tot ce e mai bun.

Pasiunea este motivaţia care o face Ştefana să meargă mai departe iar viziunea spre viitor şi cunoaşterea potenţialilor pacienţi o ajută pe Ştefana să aibă succes.

De ce să aplici la un program de finanţare?

A fi antreprenor nu e un lucru uşor şi nu se potriveşte multora. Totuşi Ştefana a avut curaj şi a aplicat la proiectul Start-Up Yourself, despre care Ștefana Asăvoaie spune că este un program foarte bun, c care vine în ajutorul tinerilor antreprenori, dându-le un punct de plecare în deschidere unui business, care în orice domeniu ar fi necesita și o contribuție proprie considerabilă. Un astfel de avânt,  precum  o  finanțare nerambursabilă, este extrem de important în demararea unui business. De asemenea, doamna Asăvoaie recomandă acest program de finanțare oricărui tânăr antreprenor dornic să își deschidă o afacere,  în orice domeniu.

În momentul de față soții Asăvoaie au finalizat primul an de implementare. Au reuşit să atingă pragul de venituri însumând 75% din suma totală şi astfel au reuşit să acceseze toată finanţarea cu ajutorul căreia au dotat clinica cu echipamente moderne.

Pe lângă finanțarea nerambursabilă propriu-zisă,  tot procesul de realizare și implementare a planului de afaceri este unul extrem de educativ,  din mai multe puncte de vedere.

Viitorul sună bine

În următorii 5 ani,  Ștefana Asăvoaie speră să  deschidă și al doilea cabinet din cadrul clinicii, să aibă cât mai mulți pacienți mulțumiți de serviciile oferite și să reușească să se mențină în actualitate cu tot ce înseamnă tratamente, echipamente  și materiale moderne, pentru a putea fi mereu la înălțime pentru pacienți.