Osisiland – produsele pentru copii care îmbină perfect învățarea și joaca

Când a început să creeze povești prin păpușile decorative ca niște prințese desprinse din basme, Andreea nu s-a gândit că va ajunge atât de departe, atât de repede. În decembrie 2019, la doar câteva luni după ce a deschis Osisiland își prezenta primele păpuși la un târg de Crăciun din Iași și încerca să facă față provocărilor cu care se confruntă un antreprenor la început de drum. Iar acum, la nici doi ani de activitate, după ce a trecut prin dificultățile pandemiei și a avut parte de schimbări radicale, unele mai bune, altele mai îndrăznețe, conduce un business de care e mândră și în care are încredere că se va dezvolta așa cum visează. E doar curioasă unde o va conduce puterea creației.

Motivația de a crea produse noi a venit în primul rând de la clienți. Fascinația copiilor, dublată de mulțumirea părinților e recompensa neprețuită pentru munca și migala din atelier și ceea ce a determinat echipa Osisiland să-și pună în valoare creativitatea prin noi produse. Acum se axează destul de mult pe piese de mobilier pentru copii, cu funcționalități inovative și personalizat după nevoile și gustul familiei.

Toate sunt din lemn natural și materiale non-toxice, sunt rezistente și potrivite pentru copii, care au nevoie de un mediu sigur și lipsit de orice pericol. Le place foarte mult să meșterească paturi Montessori, pentru că este o filosofie cu care se identifică și de care vor să țină cont la Osisiland. Metoda Montessori pune accent pe siguranță, calitate și confort și presupune ca mobilierul să dea copiilor libertarea de a explora lumea și de a le încuraja independența. Paturile Montessori realizare de Osisiland îndeplinesc toate aceste criterii și oferă copiilor o experiență 3 în 1 pentru că înglobează învățarea, odihna și relaxarea îtr-o formă de care cel mic nu se satură. Pe lângă paturi, în atelier se mai produc și etajere, spații de depozitare și biblioteci care să întrețină dragostea pentru lectură a celor mici sau turnuri de învățare multifuncționale.

Anul trecut a început și o colaborare cu Smart Kids, un centrul educațional cu creșă inclusă din Piatra Neamț, cărora le va furniza jocuri și jucării de lemn produse de Osisiland și cu care chiar să dezvolte unele noi. La fel ca Andreea, și echipa centrului nemțean înțelege importanța jucăriilor în armonie cu natura și, în funcție de nevoile și felul în care le folosesc copiii comunității Smart Kids, își doresc să creeze împreună noi jucării creative din lemn sau materiale naturale. Sunt o echipă tânără, dar cu idealuri mărețe, care își dorește să răspândească bucuria descoperirii poveștilor prin piesele de mobilier și jucăriile pe care le aduc la viață. Cred în puterea creativității și vor să o pună în valoare prin tot ceea ce fac.

Calitate, seriozitate, siguranță, creativitate sunt doar câteva cuvinte prin care pot descrie Osisiland și oamenii minunați care fac posibilă lumea de poveste pe care vrem să o aducem noi celor mici. 🧡 Iuliana

Osisiland o determină pe Andreea să-și depășească limitele, să-și dezvolte imaginația și să se joace la fel cum îi îndeamnă pe copiii care îi cumpără produsele. Îi reușește de fiecare dată când revine la păpușile inedite cu care a început. O perioadă destul de îndelungată nu a mai creat noi modele pentru că timpul i-a fost ocupat de o activitate administrativă solicitantă: atelierul Osisiland s-a mutat din Iași în Târgu Neamț, unde a repornit motoarele pentru a produce mobilier din lemn masiv pentru copii de toate vârstele, iar asta nu i-a oferit contextul necesar să dea frâu liber imaginației și creației. Însă foarte multe lume a întrebat-o când mai face păpuși care dau viață oricărui colț în care ajung așa că în primăvară a dedicat câteva zile în totalitate pentru modele inspirate din frumusețea primăverii.

Într-o lume dominată de tehnologie și gadgeturi de ultimă generație, copiii trebuie ajutați să aibă o copilărie fericită prin intermediul jucăriilor și al jocului. Dacă ești în căutarea unor jucării inedite, rezistente, personalizate și non-toxice, ai ajuns unde trebuie. La Osisiland găsești păpuși după asemănarea zânelor și prințeselor din basme, monstruleți care să învingă temerile copiilor și jucării educative.