Eco-Box, ambalajele prietenoase cu natura!
Preocuparea din ce în ce mai mare pentru protejarea mediului înconjurător îi determină pe tot mai mulți consumatori să fie atenți cu ambalajele produselor pe care le cumpără și să se îndrepte din ce în ce mai mult către cele sustenabile. Uneori, ambalajul din carton sau alte materiale prietenoase cu natura este chiar un criteriu de bază pentru client atunci când alege un produs. Cu toate acestea, doar 15% din piața uriașă a ambalajelor este reprezentată de cele biodegrababile sau reciclabile, ceea ce înseamnă că este mult loc pentru noi business-uri pe acest segment.
Astfel de detalii l-au încurajat pe Marius Ungureanu să se gândească la deschiderea unui atelier de producție de cutii de carton în Iași, unde oferta este limitată deși cererea e mare. Și chiar dacă numărul de competitori va crește, afacerilor concurente le-ar fi greu să acopere nevoile pieței, crede Marius. Peste trei sferturi din toate bunurile perisabile sunt livrate într-un tip de cutie sau recipient de carton astfel încât cantitatea care se fabrică este acum un indicator economic al puterii industriale dintr-o țară.

Marius vrea să acopere în principal nevoile din domeniul alimentar local, cu focus pe pizzerii, așa că a început cu producția de cutii de pizza de două dimensiuni. Însă știe cât de greu este pentru unele business-uri să se încadreze în anumite standarde și că antreprenorii își doresc varietate așa că se va axa tot mai mult pe realizarea de cutii custom made, în funcție de nevoile clienților. În plus, la Eco-Box toate cutiile se pot personaliza cu numele și logo-ul brandului sau alte mesaje propuse de client, trimise în format vectorial de către acesta. Antreprenorul pune preț în primul rând pe calitate și folosește doar carton premium, pe care îl prelucrează cu echipamentele performante achiziționate cu ajutorul finanțării Startup Yourself.
Pentru a se diferenția pe piață și a atrage atenția potențialilor clienți, fondatorul Eco-Box mai oferă ceva esențial startup-urilor cărora le este dificil să realizeze stocuri de ambalaje: nu impune o comandă minimă, ci produce exact atâtea cutii câte îi sunt necesare clientului, iar livrarea este rapidă, indiferent de cantitatea comandată.
Cu astfel de acțiuni de promovare, Marius se orientează spre strategii de relationship marketing și stabilirea de relații individualizate cu clienții, mult mai durabile și profitabile, iar experiența de 10 ani în vânzări îl ajută foarte mult în acest sens.

Pe lângă aspectele de business, Eco-Box are în vedere și responsabilizarea în privința dezvoltării durabile și importanța reciclării. Ambalajele de carton nu sunt numai eco friendly, ci și foarte eficiente: sunt ușor de manipulat și transportat, rezistente, ergonomice și sigure, de aceea sunt și alegerea favorită a oricărui producător, canal de distribuție sau client. Impactul pozitiv asupra mediului este incontestabil, iar minima lor existență prin reciclabilitate protejează natura și pădurile.
O tonă de hârtie-carton colectată și reciclată înseamnă protejarea a cel puțin 14 copaci de aceea, pe termen lung, Marius își propune ca Eco-Box să înființeze și un punct de colectare a cartonului în scopul reciclării.
Reciclarea ar trebui să fie un proces care se întâmplă din inerție, familiar din timpul copilăriei și un comportament dobândit la maturitate.
Programează o ședință de consiliere privind realizarea cutiilor personalizate pentru
business-ul tău sau cere o ofertă personalizată pe www.eco-box.ro!
0748648212
office@eco-box.ro
Material realizat în cadrul proiectului Start up Yourself, proiect cofinantat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, cod mysmis 104206.