DESPRE INVATARE CU STIL
Vom dedica ziua de astăzi unui alt concept din sfera pasiunii pentru învăţare şi anume stilul de învăţare.
Stilurile de învăţare reprezintă diferite abordări ale procesului de învăţare; modalităţi preferate de structurare a materialului destinat învăţării sau de prezentare a informaţiei ce urmează a fi învăţată.
Există multiple clasificări ale stilurilor de învăţare, în principal după teoria care stă la baza acestora.
Ne vom opri astăzi asupra uneia în particular: clasificarea după modalitatea senzorială folosită pentru învăţare. Astfel, din acest punct de vedere, distingem stilurile Vizual, Auditiv şi Kinestezic (corespunzătoare modelului VAK).
O propunere educaţională controversată avansa la un moment dat ideea ca elevii şi studenţii să fie testaţi şi apoi grupaţi în funcţie de stilul preferat de învăţare. Nu vom merge până acolo, nici măcar cu imaginaţia. Însă considerăm că o informaţie privind stilul preferat de învăţare îţi poate fi utilă oricând (data viitoare când vei participa la un curs de orice fel sau chiar în următoarea sesiune).
Astfel, ceea ce îţi propunem astăzi este să reflectezi la propriul stil de învăţare, încercând să-ţi dai seama dacă stilul tău este preponderent Vizual, Auditiv, Kinestezic sau o combinaţie a acestora. Ca să îţi venim în ajutor, îţi punem la dispoziţie un instrument pe care îl poţi descărca de aici (chestionar_stiluri_invatare). Tot ce ai de făcut este să răspunzi la întrebări şi să îţi calculezi singur scorul. Citeşte apoi descrierea scorului obţinut (notând în agendă stilul cu scorul cel mai mare, pentru a-ţi fi uşor să îl regăseşti ulterior).
Te recunoşti în descriere? Îţi aminteşti situaţii în care ai folosit modalităţi de învăţare potrivite stilului tău? A existat vreum profesor care putea preda îmbinând mai multe stiluri?
Acum, că ţi-ai descoperit stilul preferat de învăţare, poţi împărtăşi cu noi informaţiile aflate!
Poți afla mai multe despre cum poți folosi modul în care înveți cel mai ușor parcurgând materialele disponibile aici: https://platforma.orientat.ro/sunt-elev/dezvoltare-personala-2/.
Atât. Pentru astăzi ajunge. Îţi dorim o zi minunată!
