ANCORAREA: 5,4,3,2,1

Sănătate mintală în pandemie

Când ești copleșit de o emoție puternică (teamă, furie, tristețe), te poți calma cu ajutorul tehnicii: ANCORAREA 5,4,3,2,1. Tehnica funcționează, pentru că te aduce în prezent, în timp ce unele dintre emoțiile tale te duc în viitor (ți-e frică de ceva ce urmează să se întâmple) sau în trecut (îți este rușine de ceva ce ai făcut sau spus deja).

Respiră profund de câteva ori. Apoi privește în jurul tău și caută:

Este greu să ne păstrăm sănătatea mintală și în timpuri obișnuite, darămite în pandemie. Este cu atât mai greu, dacă ești un copil din mediul rural pentru care școala era o oază de normalitate și bine iar acum primești doar fișe listate o dată pe săptămână. Îi încurajăm pe părinți și pe frații mai mari să facă aceste exerciții cu copiii mai mici din familie pentru a-i ajuta să treacă cu bine peste emoțiile puternice legate de incertitudinea timpurilor pe care le trăim. Îi încurajăm și pe părinți și pe tineri să facă acest exercițiu atunci când simt că sunt copleșiți de emoții prea puternice.

Acest material este realizat în cadrul proiectului Victoria se educă, proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.